Valoarea produselor si serviciilor in 2009
Stim cu totii expresia “Pe vremea mea…” Majoritatea propozitiilor care incep asa concluzioneaza ca astazi totul e mai prost. Va propun sa discutam despre valoarea produselor si a serviciilor de astazi comparativ cu o perioada sa zicem de acum 10 ani.
Sunt de parere ca valoarea unui produs sau a unui serviciu poate fi exprimata ca raport intre beneficiile sau valoarea adaugata si pretul acestuia.
Acum aproximativ 1 luna am cumparat o pereche de pantofi “de firma” pentru care am platit 600 Lei. Fiind vorba de un produs pe care il utilizez in mod curent, pe langa calitatea aparenta a materialelor folosite, finisajul si aspectul acestuia, nevoia pe care ar trebui sa mi-o satisfaca este legata si de durata de utilizare.
E drept ca prin natura profesiei mele conduc destul de mult, din pacate masina mea nu are cutie de viteze automata, iar in Bucuresti devii expert in schimbatul vitezelor – a 1-a si a 2-a de obicei.
Cu toate astea nu ma asteptam ca dupa 1 luna de utilizare a produsului acesta sa arate ca dupa vreo 12 luni. Asteptarile vis-a-vis de beneficiile aduse mi-au fost spulberate.
Revenind la expresia cu care am inceput, pe vremea mea tin minte ca produsele “de firma” care costau mult mai mult decat cele obisnuite, pe langa faptul ca aratau mai bine, calitatea materialelor si a finisajului erau mai bune, durata de folosinta a acestora era extrem de mare.
Imi aduc aminte exact ca am purtat cativa ani un tricou Nike adus de tatal meu “din afara”, fara a suferi modificari majore in nici unul din criteriile mentionate mai sus.
Asadar va provoc cu urmatoarea intrebare: Trebuie sa platim un pret mult mai mare acum pentru a avea beneficiile de baza satisfacute atunci cand cumparam un produs/serviciu “de firma”? Oare distanta dintre preturile produselor “obisnuite” si cele “de firma” se mareste in timp ce diferenta de calitate si beneficii devine din ce in ce mai mica, precum diferenta dintre “lumea a treia” si cea “civilizata”?
(No Ratings Yet)
Loading ...
Eu personal as putea sa dau doua explicatii, explicatii ce reflecta parerea mea:
1. Sunt de-acord ca diferenta de calitate devine tot mai mica intre produse, iar analogia facuta in artiocl intre tarile din lumea a treia si lumea civilizata mi se pare foarte potrivita
2. Din motive de marketing, si crestere a vanzarilor, multi fabricanti de diverse produse aleg sa le faca mai vulnerabile, tocmai pentru a-si creste si ulterios sustine volumulde vanzari. Spre exemplu un mercedes din anii ’80 are mari sanse sa functioneze si in zilele noastre, pe cand un mercedes din zilele noastre nu cred ca va functiona peste 30 de ani, motivele sunt destul de evidente, daca masina ar merge macar 10 ani fara probleme, presupusul proprietar si-ar mai lua alta?
Pe de alta parte spre deosebire de perioadele dun trecut, sa nu uitam ca produse de firma care noua ne erau inaccesibile (Nike, Adidas etc) acum au devenit chiar accesibile, dar putem s aurcam stafeta mai sus, si cred ca diferentele se vor pastra (Calvin Klein, Armani, Prada etc), branduri care inca nu sunt atat de accesibile pentru toata lumea.
Ce am vrut sa subliniez este ca (exceptand mici cazuri izolate), diferenta de bani pe care o platesti pe un produs/serviciu isi cam spune cuvantul, asta daca ti-ai ales produsul potrivit necesitatilor tale ca utilizator.
George,
La nr. 2: In anii ’80 de ce Mercedes producea masini care erau scumpe, dar cu o tehnologie avansata, materiale durabile si totusi erau ok cu ideea ca poate nu mai vindeau unui client decat poate dupa 10 ani, iar in prezent au o alta strategie?
Din cate stiu eu Mercedes nu a avut niciodata probleme de volum al vanzarilor in perioada mentionata, astfel incat sa fi fost nevoiti sa schimbe strategia cu “Facem la fel de scumpe, dar le facem mai proaste ca sa cumpere lumea mai des”
Si eu am aceeasi problema cu pantofii, indiferent de marca.
Revenind la subiect – nu cred ca distanta intre preturile produselor obisnuite si cele de marca se mareste, dimpotriva. Cred ca mai degraba calitatea produselor scade, efect al investitiilor realizate mai degraba in marketing decat in cresterea calitatii produselor, precum si al relocarii productiei in tari precum: China, Turcia, etc.
E f. interesant subiectul, mai ales ca si eu am aceeasi problema.
Sunt innebunita dupa pantofii de firma, am o colectie. Am si o masina deosebita.
Insa cele doua pur si simplu nu se impaca.
Am constatat ca o parte din pantofii cu care obisnuiam sa conduc, dupa maxim doua saptamani arata altfel, mai precis pielea de pe tocul drept prin frecare cu acceleratia, se “roade”.
Acum am o pereche de pantofi doar pentru condus, simplu!
Evident ca ma deranjeaza sa-i schimb de fiecare data cand ies din masina, insa sincer nu merita sa arunc sute de euro pe pantofi pe care ii distrug in doar doua saptamani.
Adevarul in ceea ce spui tu e undeva la mijloc.
Pe de o parte gap-ul dintre preturi creste, pe de alta parte calitatea produselor scade. Multe dintre brandurile premium au adoptat sloganul “bringing class to the mass” Insa, sincer nu-mi amintesc sa fi fost dezamagita de vreun produs de firma. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa le tratam cu aceeasi grija.
Poate ar mai trebui introdusă o variabilă în discuţie, şi anume “ţeapa”, mai precis “ţeapa românească”.
Şi mă refer strict la situaţia în care un produs pretins “de firmă”, nu are în comun cu brandul respectiv decât eticheta şi preţul. Acest fenomen se regăseşte cu precădere în România pentru că “afaceriştii” autohtoni suferă de o boală sistemică, probabil incurabilă pe termen scurt şi mediu, şi anume LĂCOMIA.
Mai precis, România este ţara tuturor posibilităţilor de a vinde produse falsificate. Legislaţie există dar nu o pune nimeni în aplicare pentru că proprietarii de drept ai brand-urilor atacate nu au un interes manifest în piaţa românească. Ori altcineva decât ei nu va mişca nici un deget să stopeze acest fenomen. Profiturile sunt monstruoase. Am întâlnit şi situaţii în care “fake”-urile se vindeau cu ştirea şi acceptul tacit al “stăpânirii” dar acest aspect fiind “la vedere”, ai opţiunea de a alege să îi scoţi din lista ta de furnizori de încredere.
Citim în ziare ştiri de can-can, că x şi y îşi fac cumpărături la Paris sau la Milano, şi oripilaţi ne alăturăm curentului ca să-i arătăm cu degetul şi să îi numim snobi. Eu am nenumăraţi cunoscuţi care nu sunt vedete, dar pentru că îşi permit, îşi fac cumpărăturile în Austria sau Italia. Şi nu pentru preţuri.
Aşa că, în loc să răspund la întrebările tale aş mai adăuga câteva: “Cine ne poate garanta că un produs pe care apare un brand anume respectă “reţeta” calităţii acelui produs”? “Ce mecanisme de apărare, în sensul alegerii în cunoştinţă de cauză, avem ca şi clienţi în faţa fenomenului de intoxicare prin campanii de marketing”?
Şi am şi două exemple din zona de business din care vin eu, electrocasnicele: Akai şi Grundig. Probabil ne aducem cu toţii aminte că aceste nume erau efectiv venerate de către împătimiţii de sunet din anii 80. În urmă cu 2 ani Akai aparţinea unei companii austriece după ce fusese inclusiv în proprietatea unor români, şi se producea în China cu probleme calitative foarte mari. Numele Grundig a fost cumpărat de nişte turci, şi cel puţin pe segmentul televizoarelor sunt plasaţi undeva în zona middle datorită numelui, nu pentru calitate sau inovaţie, care sunt de fapt low-end. Consumatorul care nu cunoaşte aceste lucruri şi vede produsele pe raftul magazinului, cum reacţionează?
Este foarte adevarat ce se spune mai sus si in plus fata de acestea as vrea sa completez cu surprizele pe care le poti avea cind vrei sa-ti petreci citeva zile linistite la o pensiune pe care o vezi pe net, arata foarte bine, preturile sint pe masura dar te gindesti ca daca plastesti cu 20-30% peste medie vei avea acele clipe de relas mult visate …
Ei bine, ca si in cazul pantofilor care se strica dupa citeva purtari, asa si imaginea pensiunii se modifica in momentul in care ajungi acolo … parca fotografiile de pe net au fost transformate in Photoshop, iar serviciile pentru care ai platit bani grei se dovedesc a fi la nivelul submediocru specifice poporului roman post-decembrist.
In 99% din cazuri, din pacate, nu reactionam asa cum ar trebui pentru ca timpul nu ne permite – avem nevoie de relaxare iar daca iti vei cere drepturile ai mari sanse sa te vezi nevoit sa incarci din nou bagajele in masina si sa pleci in cautarea altei locatii, lucru cam de speriat cind te gindesti ca a doua sau in cel mai bun caz a treia zi te intorci acasa. Si astfel inchidem ochii si ne spunem ca a doua oara nu mai calcam pe acolo dar nici nu vom putea spera ca ceva se va schimba.
Totul se rezuma la ceea ce se spunea anterior si anume la LACOMIA romanului care nu din personajul primitor si harnic s-a transformat in ultimii 20 de ani intr-o fiinta hrapareata si care traieste pentru a fura, a pacali sau mai bine zis a fraieri pe cei cu care intra in contact.
Leave your response!
Categorii
Autori
- Anca (1)
- Anda (3)
- Ciprian (69)
- Codin (1)
- Corina (20)
- Cosmina Pacurar (46)
- MihaiStanescu (2)
- Vlad (5)
Powered by Authors Widget@Romanagers pe Twitter
Ce am scris recent
Parerile recente ale cititorilor
Tag cloud
Arhiva
Most Commented